REGISTRE LINGVISTICE

          REGISTRELE LINGVISTICE sunt varietăţi ale limbii, manifestate în procesul vorbirii, determinate social şi cultural; apar şi sub denumirea de limbaje, diferenţiate lexical şi sintactic, de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori.

A. REGISTRUL COLOCVIAL (familiar, al conversaţiei uzuale) are o funcţie comunicativă, limitându-se la relaţii neoficiale, particulare, intime (cercul colegilor de serviciu, la spectacol, într-un compartiment de tren, într-un grup de prieteni sau în cercul familiei, al rudelor).

Se identifică prin următoarele caracteristici:

§         poliglosia  (adaptarea exprimării la mediul social şi cultural al interlocutorilor);

§         se dezvoltă spontan;

§         degajarea în exprimare (fără constrângeri lingvistice);

§         numarul mare de  cuvinte cumulative („Ce lucruri interesante ai mai făcut?”);

§         aproximări („S-a cam speriat.”)

§         ticuri verbale („Şi deci, cum am spus...”; „Mă rog, o să vină el.”);

§         forme neliterare ale cuvintelor;

§         repetiţii;

§         clişee lingvistice;

§         locuţiuni;

§         diminutive, augmentative;

§         superlative populare;

§         formule de adresare („băi”, „măi”, „bade”, „neică”, „domle”); vocative, imperative;

§         propoziţii exclamative şi interogative;

§         expresii peiorative;

§         supranume (poreclele);

§         elemente paraverbale  (debitul verbal,  pauza, prelungirea unor sunete, timbrul vocal etc.)

B. REGISTRUL POPULAR (LIMBAJUL POPULAR) particularizează mesajul
oral, remarcându-se prin:

§         folosirea termenilor concreţi;

§         registru funcţional redus: stilul colocvial, limbajul solemn (al creaţiilor folclorice), limbajul tehnic (al ocupaţiilor şi al meşteşugurilor tradiţionale);

§         redundanţă;

§         accidente fonetice;

§         locuţiuni şi expresii populare;

§         sintaxa afectivă (interjecţii, diminutive, augmentative, paralelismul sintactic, propoziţii exclamative, dativul etic, vocativul etc.);

§         polisemie bogată;

§         elemente peiorative (insulte, imprecaţii, termeni obsceni).

C. REGISTRUL ORAL diferenţiază, pe coordonata lexicală, limbajul popular originar (rural) de oralitatea citadină, dar se recunoaşte prin aceleaşi particularităţi ale vorbirii:

§         efecte sonore în realizarea enunţului;

§         diminutive sau augmentative;

§         derivare spontană („L-a citit şi răscitit.”);

§         forme pronominale sau verbale scurte („Casa-i pe deal.”, „Că-l foloseşte”);

§         vocativ diversificat (Ileano!. Ileană!);

§         folosirea articolului posesiv „a” invariabil („A găsit nişte cărţi a copiilor.”);

§         articolul hotărât proclitic pentru substantive de gen feminin (lui mama, lui Irina);

§         dativul etic („Mi ţi-1 ducea cu vorba.”);

§         formule de adresare;

§         superlativ perifrastic („Straşnic de bun!”);

§         verbe la prezent, trecut şi viitor nediferenţiate (nu acţionează concordanţa timpurilor gramaticale);

§         forme verbale echivalente modului imperativ („Să vii repede!”);

§         „şi” adverbial (cumulativ, iterativ);

§         interjecţii;

§         locuţiuni;

§         expresii echivalente negaţiei („mare lucrul”, „ba bine că nu!”, „pe naiba!”);

§         acorduri forţate (haină kakie);

§         coordonarea sintactică;

§         propoziţii incidente;

§         propoziţii eliptice de predicat;

§         tautologia;

§         repetiţia;          

§         anacolutul;

§         dezacorduri (subiect - predicat);

§         paralelism sintactic;

§         propoziţii exclamative şi interogative;

§         elemente paraverbale;

§         oralitatea cultă se remarcă prin frecvenţa formulelor de adresare, exclamaţii, interogaţii, repetiţii emfatice, enumeraţii retorice, elipse, suspensii (în discursul oratoric).

  D. REGISTRUL CULT (SCRIS) implică:

§         respectarea normelor limbii literare (fonetic, morfologic, sintactic);

§         păstrarea integrităţii fonetice a cuvintelor;

§         vocabular bogat, nuanţat;

§         prezenţa termenilor abstracţi, specializaţi, neologici;

§         evitarea repetiţiilor;

§         elemente afective puţine şi controlate;

§         sintaxă complexă:

§         procedee retorice ale discursului etc.

E. REGISTRUL ARHAIC vizează opţiunea vorbitorului în a folosi particularităţi ale limbii române vechi:

§         cuvinte de origine slavă;

§         arhaisme fonetice („pre”) şi lexicale („logofăt”);

§         folosirea vocalei „u” („serviciu”, „Mateiu”) în poziţie finală (sub influenţa transcrierii kirilice a unor cuvinte);

§         formele verbale de perfect simplu şi mai-mult-ca-perfect, plural, fără sufixul „ră” („Noi luptasem...”);

§         sintaxă greoaie (latină);

§         pluralul majestăţii;

§         forme de plural pentru pronume invariabile/ articularea acestora („carii”, „carele” pentru pronumele relativ 'care') etc.

F. REGISTRUL REGIONAL apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării, caracterizat fiind,  printre altele, de:

§         forme fonetice neliterare („iştia” - 'aceştia'; „deşte” - 'degete');

§         lexic („curechi” - 'varză'; „lubeniţă” - 'pepene verde');

§         forme ale verbelor auxiliare („o venit”, „oi vedea”);

§         perfectul simplu (predilect în Oltenia);

§         forma pronominală „dânsul”„dânsa”, cu valoare afectivă în Moldova.

G. ARGOUL este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care  îl folosesc (grupuri sociale: elevi, studenţi, delincvenţi etc.). Se remarcă prin:

§         permanenta schimbare a fondului lexical;

§         fonetica şi morfosintaxa repetă caracteristicile limbajului popular;

§         folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun („cobzar” - 'informator'; „mititica” - 'închisoare'; „curcan” - 'poliţist'; „mate” - 'matematică' ; „diriga” - 'diriginta' etc.).

H. JARGONUL se prezintă ca variantă a limbii naţionale, delimitat după criterii sociale şi culturale sau profesionale. Constă în folosirea folosirea excesivă a unor cuvinte străine (neogreceşti, franţuzeşti, englezeşti), cu intenţia emiţătorului de a epata, ceea ce implică preţiozitate lingvistică.

Vorbitorii tineri utilizează frecvent elemente de jargon („bye-bye”, ,,merci”, ,,full”, ,,cool”).