STILUL.CALITATI GENERALE

In vorbirea curenta, STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in scris (stil individual)
In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii:
1.  Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale activitatii sociale (stiluri functionale);
2.  Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare, creand un stil literar.

In orice act concret al vorbirii, se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care arata apartenenta comunicarii la un anumit stil functional, si altele care arata ca apartine unui anume vorbitor.

Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca  cateva conditii obligatorii, numite CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt:

1. CLARITATEA = expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta claritatii in comunicare duce  la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc;tot de nerespectarea claritatii tin si pleonasmul si tautologia.

Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute, de larga circulatie, si evitarea termenilor dificili, iar la nivel sintactic prin folosirea constructiilor firesti, in spiritul limbii si evitarea frazelor lungi, obositoare.

2.CORECTITUDINEA =  respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul (dezacordul dintre subiect si predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice).

3.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intentiile autorului;lipsa de proprietate provine din folosirea cuvintelor/constructiilor cu sensuri nepotrivite, sau din amestecul elementelor caracteristice unor stiluri variate.

4.PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare. 

Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte: 

• potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi, iesite din uzul curent al limbii), neologisme (cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe deplin validat) si regionalisme, (cuvinte a caror intrebuintare este locala, specifica unei zone). 

• potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de termeni neliterari:  argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul) si jargonul (un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida).

• mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi, adaugari, inlocuiri).  

 NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE LITERARE (STILUL BELETRISTIC!!!!)

 5. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea comunicarii;opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de prisos) si digresiunile (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau constructii incidente).

FUNCŢIILE COMUNICĂRII

Exista şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în perspectiva unuia dintre factorii comunicării: 

·        emitator  - funcţia emotivă

·        receptor – funcţia conativă

·        mesaj – funcţia poetică 

·        cod  - funcţia metalingvistică

·        context (sau referent)– funcţia referenţială

·        canal de transmitere – funcţia fatică

1.Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător este funcţia EMOTIVA, care trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru.

Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii,  exclamaţii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea poziţiei Emiţătorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.

2.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea CONATIVĂ, ce serveşte la incitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine, îndemnuri, rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcţia conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului, bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii imperative, exclamative, afirmative şi negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.

3. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ, prin care  limbajul se  orientează spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeşte, spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. Ea nu apare singura: în poezia epica, unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia referenţiala; în poezia lirica, în care enunţurile sunt la persoana întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare şi functia conativa. În opera dramatica, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.

4.Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedere înţelegerea corectă şi completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc, desigur). Funcţia metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a comunicarii

5.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul. Funcţia referenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la context şi stabileşte referentul.  Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al comunicării.

6. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ, interacţională. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime a circuitului.  La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată.

Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul, este funcţia dominantă. De pildă:

·        emotiva în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice 

·       conativă  în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame 

·        poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare

·        metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu caracter didactic 

·        referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici 

·        fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a mesajului telefonic